Detalii noi despre modificările OUG 84 / Robert Cazanciuc: Scopul legii este de a-i scoate din trafic pe cei care s-au urcat DROGAȚI la volan

Publicat: 12/07/2024, 12:49
Actualizat: 12/07/2024, 13:18

Senatorul PSD, Robert Cazanciuc a oferit clarificări privind modificările aduse OUG 84/2024, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri. El a explicat importanța acestor modificări în contextul creșterii numărului de accidente rutiere grave, în special în perioada de vară, când consumul de alcool și droguri la volan este în creștere.

Subiectul a fost adus în discuție din cauza preocupărilor legate de faptul că șoferii, după cele 72 de ore de la testare, pot reveni la volan fără o confirmare a rezultatelor de la INML.

Ordonanța de urgență, pentru că așa îi spune numele răspunde unei urgențe. Din păcate, se constată că în perioada de vară crește numărul accidentelor grave, crește în numărul celor a put care se urcă băuți s-au drogați la volan. Din păcate, din nou, consumul de droguri s-au extins destul de mult, mai ales al unor droguri artificiale. Formula de 72h mi se pare rezonabilă în condițiile în care statul român are în momentul de față cele mai performante aparate din lume pentru a testa consumul de droguri la volan, a explicat Cazanciuc.

Senatorul PSD a menționat că legea are ca scop principal eliminarea din trafic a celor care conduc sub influența substanțelor interzise.

Nu ne putem permite să lăsăm oameni care sunt sub influența drogurilor să meargă în continuare. De aceea, 72 de ore, timp în care INML-ul poate să dea un rezultat, poate să fie un termen rezonabil, a spus el.

Totodată, Cazanciuc a recunoscut că există cazuri rare de rezultate fals pozitive, dar acestea nu reprezintă un procent semnificativ.

Întrebat despre capacitatea de a furniza rezultate în termenul stabilit, Cazanciuc a precizat că institutele din Cluj și Iași pot livra rezultatele în 72 de ore, în timp ce Bucureștiul a întâmpinat probleme din cauza lipsei de echipamente adecvate.

Înțeleg că sunt în curs de achiziționare sau deja au achiziționat aparatură și Ministerul de Interne s-a mobilizat pentru a aduce într-o formulă cât mai rapid aceste probe la INML București, a explicat el.

În plus, un program cu Banca Mondială vizează dotarea fiecărui județ cu laboratoare de testare până la sfârșitul anului, ceea ce va reduce timpul de așteptare la 48 de ore sau chiar mai puțin.

Provocările drogurilor sintetice

Cazanciuc a vorbit și despre provocările specifice drogurilor sintetice, care sunt adesea mai periculoase decât drogurile tradiționale.

Există o listă pe care Organizația Mondială a Sănătății o stabilește în fiecare an, pentru că este o bătălie pe care statele o duc nu doar în România, ci peste tot în lume cu drogurile sintetice, a spus senatorul.

În ceea ce privește contestațiile în caz de rezultate pozitive, Cazanciuc a explicat că legea permite contestarea probelor în cadrul procesului penal.

Dacă laboratorul confirmă prezența în organism a unei substanțe cu efect psihoactiv, în secunda următoare se deschide un dosar penal pentru conducerea sub influența unor asemenea substanțe. Și în cadrul unui asemenea dosar, acea probă de laborator este probă judiciară și ea poate fi contestată categoric, a concluzionat el.

CITEȘTE ȘI:

Cătălin Predoiu, despre testarea șoferilor: ,,Domeniul medical nu intră în sfera de competența a Ministerului de Interne

Șoferii nevinovați lăsați degeaba 3 zile fără permis după testul ANTIDROG fals pozitiv. Ce se întâmplă după? Anunțul MAI

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?